CINE SUNTEM?

ASOCIAȚIE TÂNĂRĂ, ECHIPĂ TÂNĂRĂ! CU ENTUZIASMUL NOSTRU, IMAGINEA NOASTRĂ DE VIITOR ȘI CU PROGRAMELE NOASTRE ADUCEM UN NOU ELAN ÎN VIAȚA COPIILOR, TINERILOR ȘI FAMILIILOR.

Asociația ForCamp a fost fondată de câțiva tineri care în calitate de cadre didactice și specialiști în comunicare au observat că din sistemul educațional românesc lipsesc metodele de educație alternativă iar copiii în sistemul tradițional au prea puține posibilități de a-și dezvolta personalitatea și de a învăța jucându-se. Asociația noastră vine să completeze acest neajuns prin intermediul taberelor. Cu ajutorul unor instructori specializați organizăm și derulăm tabere de engleză, de artizanat, de supraviețuire, de fotografie, de tras cu arcul, de călărit și de schi. Pe lângă tematică punem un accent deosebit pe dezvoltarea personalității copiilor, pe aplicarea unor noi metode de învățare, pe cunoașterea naturiim pe programe de divertisment și nu în ultimul rând pe protejarea naturii.

Un concept foarte des utilizat în societatea modernă este team-buildingul. Sunt echipe a căror membri se înțeleg de minune dar echipa nu prea ajunge să facă performanță deoarece este nevoie de mai mult decât de o atmosferă bună. De ceea ce au nevoie este munca în echipă pentru a atinge obiectivele comune prin exercițiile potrivite la timpul potrivit și prin metodele potrivite. Asociația ForCamp s-a născut tocmai pentru a perpetua aceste cunoștințe. Obiectivul nostru este aceea de a asigura programede team-building care să contribuie la dezvoltarea copiilor, tinerilor și adulților spre a reuși în societate și în comunitate.

Un alt pilon important pentru noi este familia. În viața fiecărei familii este nevoie de relaxare, distracție fără griji, este nevoie să uite de muncă și de încercările cotidiene și ca membrii familiei să se armonizeze. Excursiile noastre variate au menirea de a atinge întocmai acest scop. Poate fi tabără de schi în familie, weekend lung, excursie de vară noi suntem mereu disponibili ca să oferim cea mai frumoasă experiență copiilor și adulților, tinerilor și vârstnicilor. Toate aceste programe se derulează sub semnul iubirii și al respectului față de natură!!!

Membrii fondatori

Bartha Gergely
Președinte

Bartha Emőke
Membru fondator

Bölöni Ágnes
Membru fondator

Kántor István
Membru fondator

Albert-Buzási Margit
Membru fondator

Activități

DRUMEȚII
MONTANE

Merită oboseala! Stiați că în Europa România are cea mai mare suprafață de teritoriu neatins de om? Să fiți acei privilegiați care descopera cu noi aceste comori!

DRUMEȚII
DE AVENTURĂ

Este important confortul dar totuși vreți să vizitați peisajele unice ale țării? Aducem soluția: în cadrul excursiilor off-road parcurgem pe mașini de teren Munții Călimani și Munții Gurghiului - munți și lacuri vulcanice, faună unică și peisaje selenare.

DRUMEȚII PE
BICICLETE

La munte pe două roți! Nu vă place mersul pe jos, dar nici cu mașina nu v-ati duce? Urcați-vă pe biciclete. În timp ce pedalați simțiți pe obraz adierea montană proaspătă, auziți cântecul păsărilor și vă uniți cu natura.

EXCURSII
DE SCHI

Nu trebuie să vă încuiați între patru pereți pe timpul iernii! Excursiile de schi sunt posibilități excelente de a cunoaște latura hibernală a munților noștri. Deși sunt mai aspre, mai periculoase și mai inaccesibile, cei curajoși sunt răsplătiți cu succesul. Experiența care vă taie răsuflarea vorbește pentru sine.

Team-
building

Este mult mai eficient lucrul în echipă, dar nu este deloc ușor. Trebuie știut cine, ce, când și de ce face ceea ce face. Este foarte impostantă sincronizarea și respectul reciproc. Pentru a vă însuși toate acestea înscrieți-vă cu coechipierii în programele noastre de team-building.

Protecția
mediului

Mediul este în mâna noastră! Omul are putere asupra naturii iar societatea modernă are tendința de a abuza de aceste puteri. Să schimbăm lucrurile. Să începem respectarea și protejarea mediului deoarece este comoara noastră cea mai valoroasă.

"LINIȘTEA NU ESTE DOAR GLASUL NATURII CI NEVOIA CEA MAI INSTRINSECĂ A SUFLETULUI" (TATIOS)

“ALȚII ÎȚI POT LUA JUCĂRIILE, HAINELE SAU BANII. DAR NU EXISTĂ AUTORITATE PE ACEST PĂMÂNT CARE SĂ-TI POATĂ LUA FAPTUL CĂ FLUTURII AU ARIPI COLORATE SAU CA CÂNTECUL MIERLEI DIN PĂDURE ESTE CA ȘI CUM O FLOARE ALBASTRĂ S-AR DESCHIDE ÎN TINE. NU EXISTĂ NIMENI CARE SĂ-ȚI POATĂ LUA FAPTUL CĂ ADIEREA DE PRIMĂVARĂ ARE AROMĂ DULCE DE PLOP ȘI MÂNĂ MĂTĂSOASĂ DE MOALE CA A SÂNZIENELOR.” (WASS ALBERT)